Daniela Fometescu are 43 de ani şi a descoperit că este bolnavă de cancer în urmă cu aproximativ un an. De atunci, duce o luptă acerbă împotriva bolii, dar spune că nu se va lăsa niciodată învinsă de aceasta.
Chipul său blând a mai păstrat frumuseţea tinereţii, ochii mari sunt plini de speranţă, dar umbriţi câteodată de maladia ce îi chinuieşte corpul. Stă în pat, învelită în pătură, pentru că nu are căldură în apartament. Daniela Fometescu are 43 de ani şi este din Târgu Jiu. În luna februarie a acestui an a descoperit că este bolnavă de cancer de cec (prima parte a intestinului gros, cuprinsă între acesta şi colon). Vestea a surprins-o, aproape că a doborât-o. Soţul a părăsit-o de îndată ce a aflat că este bolnavă. „Primele simptome le-am avut cu mai bine de un an înainte. Slăbisem mult, aveam anemie severă, pierdusem aproape toate globulele roşii. Tumoarea era deja mare. Viaţa îmi era în pericol. Nu am simţit că aveam boala în corp, munca pe care o făceam nu era grea. Se pare că era în corpul meu de mai mulţi ani. Este o boală foarte grea, dureroasă, mi-a luat toate puterile, dar nu renunţ la luptă. Voi merge înainte“, a spus Daniela Fometescu.
La 31 de ani a fost internată la Dobriţa
Cu 12 ani în urmă, Daniela s-a îmbolnăvit şi a fost internată la Dobriţa: „Am avut un hematom la cap şi îmi dădea stări de ameţeală. Am venit la Târgu Jiu – în acea perioadă lucram la Bucureşti – şi m-am internat pentru investigaţii la Dobriţa; aveau pe vremea aceea o secţie de neurorecuperare. În cele nouă luni, cât am stat în spital, mi-a fost atacat şi sistemul nervos, am căpătat o nevroză anxioasă. Hematomul a dispărut după un tratament de trei ani. Mă simţeam foarte slăbită, anemia era destul de severă. În august 2007 am simţit că nu mai am putere, am mers la medic şi un doctor foarte bun din Cluj
m-a diagnosticat cu cancer cecal“, a povestit femeia.
Greutăţile abia începeau. Viaţa avea să o încerce de nenumărate ori pe Daniela Fometescu. Slăbită, femeia mai găseşte puterea să povestească prin ce a trecut.
Operaţii greşite
Trimisă la Cluj-Napoca, la Spitalul Clujeana, Daniela Fometescu a nimerit pe mâna unui doctor care era cât pe ce să o ucidă. „Am suferit două intervenţii chirurgicale greşite. S-au ivit încurcături şi am făcut o puternică hemoragie. Era cât pe ce să-mi pierd viaţa. Am avut mare nevoie de sânge, încă mai am. Grupa mea este destul de rară, B3 cu Rh pozitiv. M-a ajutat atunci Maria Cazan, medicul de la Centrul de Transfuzii Sanguine Târgu Jiu.
I-am avut alături şi pe colegii de liceu. Şi pe mama mea, care acum s-a mutat la mine şi are grijă de mine. Un medic de la Cluj, profesorul Turdeanu, mi-a făcut un tranzit greşit, încurcând ciclul digestiv al intestinelor. Am făcut ocluzie intestinală. Hemoragie. Nu-mi dădeau mai mult de 48 de ore de trăit. Doctoriţa Dahmovici de la Târgu Jiu mi-a salvat viaţa, a luptat alături de mine ca să mă scape de hemoragie. Am fost stabilizată şi am plecat la Institutul de Oncologie şi Chirurgie de la Cluj-Napoca. Având în vedere că tumoarea canceroasă era mare, medicilor le era teamă să mă opereze“, a afirmat Daniela Fometescu.
Tumoare de 6,7 kilograme
La Institutul de Oncologie şi Chirurgie Cluj-Napoca, medicul Dan Eniu a operat-o pe Daniela Fometescu. „Mi-a găsit o tumoare formată din intestine, care intraseră deja în putrefacţie. De asemenea, a găsit şi multe resturi de aţă chirurgicală în abdomenul meu. Atunci, în februarie, a ştiut medicul că este vorba cu certitudine de cancer. Mi-a scos tumoarea, care avea 6,7 kilograme. A crezut că voi deceda. Cred că până acum mi-a murit moartea de şase ori. Operaţia a durat şase ore. Cancerul se extinsese, cuprinsese cecul. Ultima intervenţie chirurgicală a avut loc pe 5 august. De atunci fac tratament cu citostatice. Acestea mă anemiază, fac aproximativ 48 de ore continuu citostatice şi este foarte greu. Atunci când le fac mă anemiez şi am mare nevoie de sânge. Am făcut diverse apeluri umanitare la semenii mei ca să-mi doneze sânge. Sper să mă ajute. Pe 22 septembrie plec la Cluj ca să-mi fac un nou tratament cu citostatice. Din două în două săptămâni fac acest tratament, până când cancerul va dispărea“, a povestit femeia.
Are nevoie de ajutorul semenilor
Daniela Fometescu are nevoie de ajutor. De sânge din grupa B3 cu Rh pozitiv va avea nevoie în cursul săptămânii viitoare. De asemenea, Daniela are mare nevoie de bani, pentru că pensia ei pe caz de boală este prea mică: „Nu am centrală în apartament. Nu mă pot atinge de apă sau obiecte reci. Din cauza citostaticelor am căpătat o sensibilitate. Este frig în apartament, dar mi-a promis domnul Florin Cârciumaru că mă va ajuta cu centrala. Acum aştept veşti de la dumnealui“, a spus femeia.